Dieta cu cireșe - preferata Expertului Kilostop
Deși internetul este plin de diete minune cu cireșe (3 kg în 3 zile), ai nevoie de mai multe săptămâni și de echilibrarea dietei și cu alte alimente care să-ți asigure toți nutrienții esențiali. Citește întregul articol, căci Expertul Kilostop, dr. Laura Ene, ți-a pregătit o dietă de o zi cu cireșe!
Dacă ții o dietă de 3 zile cu cireșe, vei elimina toxinele din organism, vei pierde multă apă, dar kilogramele pierdute nu sunt „reale", ci se pun la loc în cel mai scurt timp dacă nu continui cu o dietă hipocalorică sănătoasă și echilibrată.
Pe termen lung, niciun doctor nutriționist nu îți va recomanda o dietă exclusiv bazată pe cireșe din cauza unui principiu demonstrat în slăbire: balanța nutrienților. Conform acestuia, o dietă eficientă pe termen lung e formată din 3 mese principale și, eventual, 2 gustări, care conțin minimum necesar de fibre, vitamine și minerale și niciun aliment de pe lumea aceasta nu le conține pe toate.
Cireșele nu sunt întâmplător alese pentru cure de slăbire și detoxifiere, ci pentru calitățile lor nutriționale demonstrate: au doar 65 de calorii/100 g, conțin antioxidanți și vitamine precum C, B1, B2 și B6, care asigură organismului energia de care are nevoie. Pe lângă rezultate excelente în detoxifierea organismului, ajută digestia, reduc febra musculară, cresc imunitatea și te ajută să slăbești.

1. Smoothie de cireșe în loc de sucuri și băuturi dulci
Dacă obișnuiești să bei sucuri de la raft sau alte băuturi dulci, este vremea să le înlocuiești cu smoothie-uri de cireșe, făcute cu apă plată sau minerală. Fiind dulci, poți să mărești din plăcere gradul de hidratare al organismului, favorizând astfel slăbirea. Un smoothie făcut dintr-un pumn de cireșe și apă nu depășește 30 de calorii.

2. Cireșe în loc de alimentele hipercalorice și desert
În meniul zilnic obișnuit, poți micșora porțiile, eliminând ce este cel mai gras sau dulce și înlocuind cu 100-200 g de cireșe.
La mic dejun, poți reduce cantitatea de iaurt și cereale, adăugând 150 g de cireșe. Poți mânca la prânz o supă de legume, apoi înjumătățește garnitura, păstrând peștele sau curcanul, apoi completează cu cireșe până la senzația de sațietate. Poți înlocui și gustările cu cireșe, dar nu le mânca după ora 18.
Acest pas poate tăia în jur de 500 de calorii din dieta ta zilnică, cu alte cuvinte pierzi (ideal!) o jumătate de kg de grăsime și cam tot atâta apă într-o săptămână, fără să te chinuie senzația de foame.

3. Combate pofta de dulce cu cireșe
Când te chinuie pofta de dulce, cireșele îți aduc salvarea: făcute piure și congelate dacă poftești la înghețată sau proaspete cu puțin eritritol dacă visezi la prăjituri. Dulceața lor este la fel de satisfăcătoare și când înlocuiești gustările nesănătoase și bogate în calorii cu un castronel de cireșe.
Poți crea un deficit caloric de 500 - 600 de calorii pe zi doar prin înlocuirea câtorva sute de grame de produse de patiserie sau cofetărie cu cantități duble sau triple de cireșe.
Cireșele pot înlocui toată vara toate deserturile și gustările hipercalorice, însă cea mai eficientă cură de slăbire este schimbarea stilului de viață. Doar așa vei putea pierde grăsime, nu apă sau mușchi.
Dieta de o zi cu cireșe

Mic dejun
Amestecă într-un bol 20 g de fulgi de ovăz, 250 g de cireșe, 100 g de iaurt degresat cu 2% grăsime. Ca să ai energie toată ziua, bea o cană de ceai verde fără zahăr.
Gustare de dimineață: Fă-ți un smoothie din 100 g de cireșe în care adaugă, pe lângă apă, 20 g de semințe de fistic sau oricare altele.

Prânz
Optează pentru o supă de legume la felul 1, iar la felul 2: 150 g friptură de vită sau de piept de pui la grătar, 1 cartof copt și o salată de roșii cu castraveți. Să nu uităm de cireșe: 200 g.
Gustare de după amiază: Adaugă peste 200 g de cireșe o lingură de iaurt degresat.

Cină
Aceasta trebuie să fie doar 20% din totalul zilnic de calorii și formată preponderent din proteine. Alege o varietate de legume verzi cu pește la cuptor sau salată de legume cu brânză telemea cu un conținut redus de grăsime sau ton în suc propriu.
Cireșele pot înlocui toată vara toate deserturile și gustările hipercalorice, însă cea mai eficientă cură de slăbire este schimbarea stilului de viață. Doar așa vei putea pierde grăsime, nu apă sau mușchi.