Ce mănâncă nutriționiștii Kilostop

Am întrebat nutriționiștii Kilostop care sunt rețetele lor preferate. Iată ce ne-a răspuns astăzi Dr. Amalia Arhire!

Dr. Amalia Arhire, medic specialist endocrinolog și nutriționist Kilostop

Sunt Amalia Arhire, medic specialist endocrinolog și nutriționist în cadrul Clinicii de Nutriție Kilostop Unirii și astăzi vreau să-ți propun o variantă rapidă de mic dejun care are aproximativ 300 Calorii.

Este micul meu dejun din această dimineață, așa că ți-l recomand cu încredere pentru că este testat!

Mie îmi place pentru că se face rapid și îmi oferă tot ce am nevoie pentru a începe cu bine o zi încărcată. Și pot să vă spun că astfel de zile nu sunt puține pentru mine. Pacienții mei știu foarte bine cât de aglomerat este programul meu zilnic :).

Budincă de chia, fulgi de ovăz și fructe de pădure

Budincă de chia cu fulgi de ovăz și fructe de pădure

Ingrediente

  • 200 ml lapte 1.5%
  • 20 g semințe de chia
  • 15 g fulgi de ovăz
  • 100 g fructe de pădure

Mod de preparare

  • Se pun fulgii de ovăz și semințele de chia într-un bol, după care se toarnă laptele și aromele. Mie îmi place să combin scorțișoară, vanilie și cuișoare măcinate! Tu poți alege însă orice îți face plăcere.
  • Se lasă 10-15 minute pentru ca fulgii de ovăz să se înmoaie și semințele de chia să se umfle, după care se adaugă pe deasupra fructele de pădure!
  • Asta este tot. Simplu și rapid de preparat dar tocmai bun de savurat pe îndelete.
  • Deoarece dimineața nu prea am timp și sunt mereu pe fugă, eu îmi pregătesc budinca de seară și o las peste noapte în frigider! În felul acesta aromele se îmbină și mai bine și este o adevărată plăcere să o mănânc! Îmi place, de asemenea, să o asociez cu un ceai verde neîndulcit!

Nouă ne pasă!

Nu folosim pastile sau ceaiuri de slăbit — misiunea noastră este să-ți redăm sănătatea, nu să ți-o furăm.