Dr. Mădălina Piștea

Medic rezident Medicină de Familie · Medic Nutriționist Kilostop

Despre Dr. Mădălina Piștea

Îmi iau bucuria și energia din interacțiunea cu oamenii calzi și cu natura, sunt pasionată de cafea, îmi place să practic yoga și cycling și să călătoresc cât mai des posibil în căutarea celor mai inedite locuri și gusturi.

Mă pasionează arta în toate formele ei și implicit aduc creativitatea și în mâncare, pentru că mă bucur să mă joc cu cele mai colorate și interesante ingrediente și combinații.

Entuziasmul față de nutriția sănătoasă vine din interesul pentru medicina preventivă și pentru abordările integrative, pentru că privesc omul ca pe un întreg, fizic, mental și emoțional. În acest sens, studiez și psihoterapia din dorința de a înțelege relațiile umane, dar și din curiozitatea față de cauzele profunde ale afecțiunilor.

De-a lungul timpului am învățat și continui să învăț cum să-mi optimizez starea de bine, cum să-mi ascult și să-mi respect nevoile și corpul și îmi doresc să pot inspira, îndruma și alți oameni în acest proces sănătos către reinventare.

„Privesc omul ca pe un întreg, fizic, mental și emoțional."

Specializări

  • Mâncat Emoțional
  • Mese Dezordonate
  • Dependența de Dulciuri
  • Nutriție Vegetarieni
  • Psihonutriție
  • Consilier Dezvoltare Personală

Clinică, educație și afilieri

  • Clinică: Kilostop Victoriei · Kilostop Online
  • 2013–2019: UMF „Carol Davila" București, Facultatea de Medicină Generală
  • 2019: Absolventă curs Tehnician Nutriționist, Academia de Nutriție „Sănătate, te iubesc!"
  • 2020–2021: Medic rezident Psihiatrie pediatrică, Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia"
  • 2022–2025: Medic rezident Medicină de laborator, Institutul Clinic Fundeni
  • 2024: Absolventă curs Psihonutriție și Dezvoltare Personală, Academia de Nutriție „Sănătate, te iubesc!"
  • 2025–prezent: Medic rezident Medicină de Familie
  • Membru: Colegiul Medicilor din București

Cel mai bun rezultat

Iliana S.−30 kg (de la 99 kg la 69 kg)

Vrei să începi transformarea ta?

Programează-te la dr. Mădălina Piștea și fă primul pas spre un stil de viață sănătos.

Programează-te la dr. Mădălina Piștea

Fă primul pas spre o viață mai sănătoasă.