Dr. Alexandra Moise

Medic Specialist Gastroenterologie · Medic Nutriționist Expert Kilostop

„A mânca este o necesitate, dar a mânca inteligent, în lumea modernă, este o artă."

Sunt pasionată de medicina preventivă, fasting și longevitate. Concepte de care m-am ocupat intens în ultima perioadă, prin crearea de programe personalizate cu rezultate remarcabile.

Consider că nutriția vine în completarea specializării mele ca și gastroenterolog, iar combinația dintre cele două face mulți pacienți fericiți care îmi calcă pragul cabinetului.

Fac parte din echipa Kilostop din 2019 și îmi place să creez o legătură strânsă cu pacientul din fața mea, astfel încât să pot să îl ajut și să îi fac viața mai ușoară.

„Cei care cred că nu au timp pentru o alimentație sănătoasă, mai devreme sau mai târziu vor trebui să găsească timp pentru a trata efectele, respectiv boala."

Specializări

  • Nutriție în Boli digestive
  • Nutriție în Boli hepatice
  • Mâncat Emoțional
  • Nutriție Gravide
  • Nutriție Vegetarieni
  • Nutriție Boli Cardiace

Programe oferite

  • Program personalizat de slăbire pentru adulți
  • Nutriție terapeutică în bolile digestive
  • Nutriție post chirurgie bariatrică
  • Nutriție oncologică
  • Nutriție periconcepție
  • Gestionarea tulburărilor digestive funcționale
  • Lifestyle

Clinică, educație și afilieri

  • Clinică: Kilostop Unirii · Kilostop Online
  • 2011–2017: Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila", București
  • 2018–2024: Medic rezident Gastroenterologie, Institutul Clinic Fundeni
  • 2019: Curs avansat nutriție, Academia „Sănătate, te iubesc!"
  • 2020: Curs psihonutriție, Academia „Sănătate, te iubesc!"
  • 2024: Medic specialist Gastroenterolog
  • 2024: Doctorand, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila"
  • Membră: Colegiul Medicilor din București, Societatea Română de Gastroenterologie și Hepatologie, Societatea Română de Endoscopie Digestivă, Societatea Europeană de Nutriție Terapeutică

Cel mai bun rezultat

Magdalena T.−50,5 kg (de la 108 kg la 57,5 kg)

Vrei să începi transformarea ta?

Programează-te la dr. Alexandra Moise și fă primul pas spre un stil de viață sănătos.

Apariții în media

Urmărește-o pe Dr. Alexandra Moise

Programează-te la dr. Alexandra Moise

Fă primul pas spre o viață mai sănătoasă.